duminică, 3 martie 2013

Conopida pane cu sos Tzatziki


Reteta am preluat-o de aici.
Totusi voi trece si la mine detaliile, sa le am la gramada.

Ingrediente:
- o conopida
- 4 oua
- faina
- sare, piper

Conopida se curata si se desface in flori potrivite ca dimensiune. Se pune intr-o cratita cu apa pe foc. Din momentul in care apa incepe sa fiarba, o mai lasam pe foc 10 minute. Scurgem apa fierbinte si clatim conopida cu un jet de apa rece.
Batem cele 4 oua cu putin piper negru si sare, incingem uleiul intr-o tigaie si dam fiecare floare de conopida prin ou si apoi prin faina dupa care le punem in tigaie. Le prajim pe ambele parti pana cand se rumenesc usor.

Ingrediente sos Tzatziki:
- 1/2 castravete
- 200 ml iaurt
- 1/2 legatura marar
- 1 Lg ulei de masline
- 2 catei de usturoi
- sare

Tocam foarte marunt castravetele si mararul. Pisam deasupra cateii de usturoi. Turnam iaurtul si uleiul, amestecam bine si potrivim de sare.

Niciun comentariu: