sâmbătă, 25 iunie 2011

Marea incoronare


Acu' nu mai exista urma de indoiala: Sofia e imparateasa casei si chiar se vede!



Rulada cu branza si visine


Ingrediente pentru blat:
- 6 oua
- 6 lingur zahar
- 6 linguri faina
- 1 lingurita praf de copt
- 1 fiola estenta de vanilie

Ingrediente pentru umplutura:
- 400 g branza dulce de vaci
- 3-4 linguri zahar pudra
- o lamaie
- 1 fiola esenta de lamaie
-100 g unt
- visine in suc propriu (sunt ok si din compot)

Ingrediente pentru frisca:
- 300 ml smantana lichida pt frisca
- 4-5 linguri de zahar
- 1 pliculet zahar vanilat

Se separa albusurile de galbenusuri. Albusurile se bat spuma tare si apoi se adauga zaharul si mai mixam 1 minut. Se adauga pe rand galbenusurile, praful de copt cu faina si esenta de vanilie mixand continuu. Cand compozitia de aluat este gata, o turnam intr-o tava intinsa tapetata cu hartie de copt si o dam la cuptorul preincalzit la 180 grade C pentru 15-17 minute. Cand este gata, pe masa intindem un prosop curad si umezit peste care rasturanm cu grija blatul. Umezim hartia de copt ca sa se dezlipeasca mai usor apoi rulam blatul cu tot cu prosop si il lasam sa se raceasca.
Intre timp pregatim umplutura. Radem coaja de lamaie si stoarcem sucul. Impreuna cu acestea amestecam branza de vaci, zaharul untul (la temperatura camerei) si esenta de lamaie.
Cand blatul de rulada s-a racorit, il intindem cu grija sa nu se rupa si peste el intindem amestecul de branza. Apoi punem visine in 4-5 randuri peste branza. Rulam blatul si il asezam pe un platou. taiem marginile si le mancam (:D) apoi pregatim frisca. Se mixeaza zaharul vanilat, zaharul tos si smantana pentru frisca pana cand obtinem o compozitie cremoasa. Ornam rulada cu muuulta frisca si visine, dupa bunul plac. Se tine la rece 2-3 ore inainte de a fi servita.

help!

ma poate ajuta careva sa descifrez diagnosticul si tratamentul ce mi l-a prescris Sofia???? ceva imi spune ca e grav...



joi, 16 iunie 2011

Tarta cu branza dulce si fructe tropicale



Aceasta tarta este o combinatie dinte aluatul de briose cu branza dulce si umplutura de branza de la placintele obisnuite numai ca am inlocuit stafidele cu fructe din compot.


Ingrediente aluat:
- 3 oua
- 200 g zahar
- 200 g faina
- 9 linguri ulei
- 250 g branza dulce de vaci
- 8 linguri suc din compotul de fructe tropicale
- 1 plic praf de copt
- 1 fiola esenta lamaie
- 1 praf de sare

Ingrediente umplutura:
- 250 g branza dulce de vaci
- 100 g zahar
- fructe din compot
- 1 pliculet zahar vanilat
- 1 ou
- 1 lingura faina
- 1 lingurita gris

Se bat ouale si zaharul pana cand isi dubleaza volumul apoi adaugam pe rand restul de ingrediente pentru aluat. jumatate din aluat il turnam intr-o tava rotunda cu marginile tetasabile si dam tava la cuptorul incins la 180 grade C pentru 10 minute.  Pregatim amestecul pentru umplutura. Deoarece aluatul din cuptor a crescut mai mult in centru si marginile au ramas usor lasate, m-am gandit sa ii dau o forma mai speciala tartei. Am pus umplutura de branza in centrul tavii si restul de aluat l-am turnat in forma de inel pe margine ca sa umplu golul ramas. Am mai lasat la cuptor inca 30 minute. Cand este gata se scoate din cuptor si se lasa la racorit ianinte sa scoatem marginea detasabila a tavii. se consuma de preferinta cand se raceste.


luni, 13 iunie 2011

voi ce cautati aici?



De ceva vreme, Sofia a invadat patul matrimonial...deja se simte ca la ea acasa...
Aseara tati a plecat la culcare primul, noi inca aveam cateva activitati de incheiat. Cand toate erau gata si am plecat si noi la culcare...in patul matrimonial bineinteles, Sofia se uita foarte, dar foarte nedumerita la tati si zice : " tati, tu ce cauti aici?"
Pe mine deja ma pufnea rasul dar nu radeam a bine...Dupa cateva clipe am primit si eu aceeasi intrebare.

Cald vs frig




Acu' 3 zile in taxi fara aer conditionat, lesinam de cald cu Sofia langa mine, ea era fleasca uda de caldura si zice: "mami, mi-e frig!" (mai incurca notiunile uneori :D)
***
Tot legat de cald/frig, aseara la culcare pune mana pe fruntea mea si zice "mami e calda, Fofia e calda" apoi pune mana pe fruntea lui ta'su:" tati e friga" (adica rece a vrut sa zica, de la frig)

puiut vs dinozaur



Sofia: "mami are doi puiutu mamii - Fofia puiutu mamii si bebe puiutu mamii"
Eu dau din cap a aprobare
Sofia se mai gandeste putin si zice iar: " Nu, nu! Bebe - puiutu mamii, Fofia - dinozauru mamii"

joi, 2 iunie 2011

New england fantan


Aceste chifle cu aspect elegant provin din USA

Ingrediente:
- 15 g drojdie proaspata
- 75 ml lapte batut
- 2 lingurite zahar pudra
- 75 ml lapte
- 65 g unt
- 450 g faina alba
- 1 lingurita sare
- 1 ou batut

Zaharul, drojdia si  laptele batut se amesteca si se lasa  deoparte pentru 15 minute. Incalzim laptele cu 40 g unt pana cand untul se topeste si apoi asteptam sa se raceasca putin. Amestecul cu drojdie, laptele si restul de ingrediente se amestevca pana cand se obtine un aluat moale si omogen. Se lasa la dospit o ora sau pana cand isi dubleaza volumul. Se rastoarna aluatul pe o suprafata tapetata cu faina, se framanta si se intinde  in forma de dreptunghi cu dimensiune de 45x30 cm si de 5 mm grosime. Se topeste restul de unt, se unge foaia de aluat si apoi se taie aluatul in 5 fasii egale pe lungime. Se suprapun fasiile si se taie in alte 9 bucati pe latime. Luam fiecare cub de aluat si il lipim la unul din capete apoi le plasam intro tava de briose unsa cu ulei. 



Se lasa la crescut 30 minute si apoi se dau la cuptorul incins la 200 grade C pentru 20 minute. Se racoresc pe un gratar.

Prajitura cu capsuni si bezea



Ingrediente pentru blat:
- 4 oua
- 1 cana cu zahar
- 1  cana cu iaurt
- 1 cana cu faina
- 1 lingurita praf de copt
- 1 fiola esenta de vanilie
- 5 linguri ulei seminte de struguri

Ingrediente pentru umplutura:
- 500 g capsuni proaspete
- 3 linguri de zahar
- 100 ml apa

Ingrediente pentru bezea:
- 3 albusuri
- 150 g zahar

Se spala si se curata capsunile apoi se dau prin blender. Se pun pe foc impreuna cu zaharul si apa si se lasa la fiert cateva minute. Cat timp se raceste umplutura se pregateste aluatul pentru blat. Se bat ouale cu zaharul pana cand isi dubleaza volumul iar apoi se adauga treptat celelalte ingrediente. Aluatul se toarna in tava mare a cuptorului si se coace timp de 20 minute la 180 grade C. Scoatem blatul din cuptor si il taiem in doua bucati egale. Asezam o bucata pe un platou, o intepam cu furculita si o insiropam cu jumatate din cantitatea de sirop de capsuni. punem deasupra cealalta bucata de blat si procedam la fel. Cat timp se insiropeaza blatul pregatim bezeaua. Se bat albusurile si zaharul pana cand obtinem o spuma tare. Cu o seringa de cofetarie formam bezelele pe care le punem intro tava cu hartie de copt. Se dau la cuptor pentru 1 h la 150 grade C. La final, taiem prajitura in cubulete si peste fiecare din ele punem cate o bezea.

Tarta cu mere



Ingrediente pentru aluat:
- 2 oua
- 9 linguri zahar
- 9 linguri ulei
- 9 linguri lapte
- 12 linguri faina
- 1 pliculet praf de copt
- 1 fiola esenta de vanilie

Ingrediente pentru umplutura:
- 7 mere
- 1 lingura rasa scortisoara macinata
- 4 linguri de zahar
- 50 g unt
- 1 fiola esenta de lamaie
- nuci prajite (optional)

Curatam merele de coaja si seminte, le dam prin razatoare si le calim in tigaie impreuna cu restul de ingrediente pentru umplutura. Cat umplutura se raceste, pregatim aluatul. Batem ouale cu zaharul pana cand isi dubleaza volumul apoi adaugam restul de ingrediente pe rand. Pregatim o tava cu margini detasabile si turnam in ea jumatate din aluat. Dam la cuptorul preincalzit la 180 grade C pentru 10 minute. Scoatem tava din cuptor, turnam umplutura si apoi restul de aluat deasupra. Se mai tine la cuptor 30 minute. Se taie si se serveste rece!